Mi-a venit rândul a scrie celorlalți (cititorilor) despre Dumnezeu, iar această datorie fiecare creștin o întâlnește în viață, căci uneori este nevoie să dăm mărturie pentru ceea ce socotim de preț, iar Însuși Creatorul lumii, Dumnezeu, este Comoara cea mai de preț a creștinilor.
Multe sunt discuțiile pe marginea acestui subiect și nu e ușor de pătruns printr-un efort personal profunzimile vieții creștine, pentru că lumea în care trăim suferă un proces de desacralizare tot mai accentuat, iar când zic efort personal mă refer la experiența rugăciunii, la participarea la Sfintele Slujbe, etc., lucruri nu tocmai ușoare de îndeplinit dacă anturajul meu este de altă natură decât cea duhovnicească. Cu alte cuvinte, cum să mă întorc eu împotriva valului care vine puternic peste mine?
Dacă mă opresc puțin la valul lumii, adică tendința societății, din păcate nu pot să spun că are o direcție bună. Aș putea formula o posibilă soluție: cultura este prea puțin promovată, valorile artei nu sunt atât de atrăgătoare precum cancanurile, calitatea este înlocuită de cantitate, ș.a.m.d. Însă această soluție este doar efectul cauzei care este atât de greu de depistat. Îndrăznesc să spun care e cauza: lipsa lui Dumnezeu din planurile noastre.
Biserica ne oferă o cale bătătorită de înaintași, dintre care nu puțini au fost sfinți, după cum ne arată calendarul. Se vorbește de multe ori despre voia lui Dumnezeu: așa a rânduit Domnul sau așa a fost voia Sa. Acest lucru intrigă pe mulți si îi face să se gândească că alegerile noastre, ale oamenilor, nu au valoare în fața lui Dumnezeu, că și-așa Dumnezeu face planul Său. Este adevărat, Dumnezeu are un plan, care se numește și iconomie divină – planul lui Dumnezeu cu privire la destinul creaţiei şi omului (la modul general), dar în ortodoxie nu există predestinare. Există doar preștiința lui Dumnezeu. Se poate vorbi de predestinare doar în sensul că suntem predestinați să ne mântuim, dacă îndeplinim poruncile dumnezeiești, dar putem foarte bine să nu ne mântuim, și-L rugăm pe Hristos la fiecare Sfântă Liturghie să ne ferească de asta, să ne dăruiască răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată.
Așadar, eu pot să fac orice doresc, însă precum drepturile atrag după sine obligațiile, așa și orice faptă are o consecință, bună sau rea, după caz. Aș dori să fac o analogie între voia lui Dumnezeu și voia părinților. A cincea poruncă spune: Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ. Acesta este un proverb cu totul adevărat, care într-adevăr se aplică. Căci părinții ne dau sfaturi din experiența vieții lor, care e mai vastă decât experiența de viață a copiilor. Dar Dumnezeu este Părintele nostru, care ne iubește nemărginit de mult, iar voia Sa, dacă vreți, este expresia purtării Sale de grijă, este suita Sa de sfaturi izvorâte din experiența lui Dumnezeu – care este veșnicia. Duhul Sfânt nu poate gândi nimic mai puțin decât dragoste, viață, fericire, bunătate: dacă este vorba de bunătate, Dumnezeu este Atotbunătatea, dacă este vorba de putere, Dumnezeu este Atotputernic, dacă ne gândim la știință, Dumnezeu este Atotștiutor.
Oare nu sunt frumoase lucrurile acestea? Din experiența veșniciei Dumnezeu le-a făurit pe toate, și le-a făcut să fie bune și frumoase. Dumnezeu este o Persoană prin excelență. Dar la El toate se măsoară pe scara infinitului. Noi putem să gustăm din frumusețea naturii și suntem invitații Lui. În Simbolul de Credință mărturisim că Dumnezeu este Atotțiitor, adică stăpânește toate. Nouă ni se oferă șansa să stăpânim, să împărățim împreună cu Iisus Hristos în minunata lume duhovnicească, unde se află sfinții și Maica Domnului. Dumnezeu este Viață, și celor care îi urmează (pe căile Bisericii) le adaugă vieții lor spor de viață.
Marius Fărcaș,
student anul I, Facultatea de Teologie ”Andrei Șaguna” - Sibiu,
membru LTCOR Mureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu