Intalnirea anuala a tinerilor

Conferinta - "Femeie, de ce plangi?"

"Din lumea lui EU in lumea lui TU"

Pilde ortodoxe 2

Dragostea care îl mistuie pe îndrăgostit

Andreea Hefco

Părintele Filothei Faros spunea, în „Manual de iubire“, că a ne abandona dragostei înseamnă să fim deschişi, atât pentru aspectele pozitive, cât şi negative, care-i sunt proprii, atât pentru bucuria împlinirii sau adâncirii într-o cunoaştere de sine de care habar nu aveam înainte că ar fi posibilă, cât şi pentru starea de tristeţe şi dezamăgire. Alan Watts descrie îndrăgostirea ca o „nebunie divină“, iar cine are norocul să o trăiască şi cutează să o refuze neagă viaţa cu totul.

Îndrăgostirea şi implicarea într-o relaţie romantică au un efect pozitiv asupra bunăstării psihologice a oamenilor. „Atunci când ne îndrăgostim, lumea se clatină din temelii, preschimbându-se în jurul nostru, nu numai în ceea ce priveşte înfăţişarea exterioară, cât şi în tot ce înseamnă experienţa proprie care ne pune în legătură cu lumea. De regulă, această cutremurare este percepută prin mijlocirea noilor perspective luminoase pe care le deschide, înfăţişându-ne un minunat cer şi pământ nou, pe care iubirea, prin miracolul şi taina ei, parcă le recreează dintr-odată“ (pr. Filothei Faros). În pofida tiparului emoţional unic al fiecărei relaţii romantice, ele au în comun dinamica dintre forţele care atrag spre simbioză, în idea de a reveni la siguranţa primară cu mama şi cele care atrag spre individualizare, pentru a realiza ceva unic, total personal, ce va da semnificaţie vieţii. Relaţiile romantice ce păstrează aprinsă scânteia îndrăgostirii au mereu un echilibru viu între nevoia de intimitate, siguranţă şi cea de individualizare proprie.

Îndrăgostirea este cerută de o „imagine romantică internă“

Există studii care au cercetat legătura dintre ce anume determină îndrăgostirea şi ce anume produce problemele de mai târziu, uneori chiar până la despărţire. Diane Felmlee a presupus că „trăsătura responsabilă pentru atracţia iniţială faţă de partenerul din relaţia de iubire poate fi exact cea care va genera şi deziluzionarea din final“. Exemplu, un partener care este iniţial atrăgător fiindcă are succes poate fi văzut în timp ca fiind dependent de muncă şi absent din relaţie. Cineva perceput inţial ca fiind patern, responsabil, matur sau echilibrat poate fi descris apoi ca „obositor prin faptul că îmi dă mereu lecţii de viaţă, nu mă ascultă şi vrea să mă lege doar de casă“.

Alţi psihoterapeuţi consideră că forţele inconştientului sunt în fapt cele care influenţează major atracţia romantică, cât şi problemele din cadrul relaţiei. „Inconştientul dictează uneori alegerea unui partener care poate ajuta la controlarea unei probleme nesoluţionate din copilărie.“ (Ayala Malach Pines, „Căile îndrăgostirii sau cum ne alegem persoana iubită“). Conform autoarei, se pare că o relaţie romantică direcţionată de forţe inconştiente, în tentativa de a depăşi o traumă din copilărie, este caracterizată de o atracţie fizică puternică, electrizantă şi de o iubire obsesională. Cu cât e mai gravă trauma din trecut, cu atât mai obsesională este iubirea. Simţim că „suntem cu adevărat îndrăgostiţi atunci când ni se pare că numai noi ştim ce este dragostea adevărată şi că nimeni nu a mai iubit înaintea noastră şi nici nu va mai iubi astfel după noi“ (Goethe). Apare o formă de modelare a relaţiei intime, pentru a se potrivi tiparelor similare experimentate în copilărie. În general, partenerii fac acest lucru în trei feluri: fie se îndrăgostesc de o persoană care se aseamănă cu părintele cu care au o problemă nerezolvată, sau îşi împing inconştient partenerul să se comporte cum se comporta părintele, sau îşi proiectează imaginea romantică asupra partenerului, percepându-l pe acesta similar părintelui, chiar dacă similarităţile nu există în mod real“ (H. Hendrix, 1992).

Deoarece îndrăgostirea este cerută de o „imagine romantică internă“, iubiţii au impresia că se ştiu dintotdeauna, că persoana iubită este „singura şi unica“ pereche pentru ei şi că pierderea acesteia ar fi de nesuportat. Când un cuplu se îndrăgosteşte, alegerea inconştientă este reciprocă şi complementară, deci cumva le permite ambilor parteneri să exprime problemele proprii cu care vin în relaţie. Un partener capabil să genereze emoţii foarte intense la începutul relaţiei poate genera în timp emoţii la fel de intense, dar din spectrul diametral opus. În aceste cupluri, conflicte obişnuite pot fi percepute ca având o semnificaţie existenţială, ca fiind o adevărată luptă. Frecvent, este vorba de erori în modul în care cei din cuplu se percep reciproc, de proiecţie pe partener a unor sentimente proprii, dar neacceptate.

Relaţia matură şi nevoile infantile

Travaliul asupra soluţionării conflictelor de cuplu permite şi soluţionarea problemelor individuale. Aceasta nu înseamnă în mod obligatoriu o depăşire a  sentimentelor şi a nevoilor din copilărie. Dacă relaţia devine matură şi sănătoasă, partenerii pot găsi disponibilitatea de a putea tolera unul altuia nevoile infantile şi de a face eforturi pentru a le satisface. Acceptarea celuilalt, împreună cu nevoile sale, necesită empatie, adică capacitatea aleasă de a simţi ce simte celălalt. Acest lucru poate fi înfricoşător pentru persoanele care nu ştiu cu adevărat cum şi cine sunt. O persoană care nu are un sentiment sigur al sinelui percepe ca o negare sau o renunţare la sine momentele în care simte ceea ce trăieşte partenerul său. Dar, ca orice jertfă, această disponibilitate şi alegere de a te pune sincer în locul celuilalt ajută şi la dezvoltarea şi delimitarea sinelui propriu. O relaţie intimă, de iubire, oferă una dintre cele mai bune oportunităţi pentru soluţionarea unor dureri din copilărie, poate şi pentru că răul se biruieşte numai prin iubire. „Caracterul răstignitor al dragostei, la care fac aluzie alegoriile miturilor, ce presupune o permanentă dăruire de sine, exemplificată într-un mod sublim de jertfa lui Iisus Hristos, arată cum dragostea îl mistuie pe îndrăgostit, pentru a-l încălzi pe cel iubit, dând astfel o viaţă nouă amândurora“ (pr. Filothei Faros).

 

Sursa: link

 

Vrei sa stii ce parere are Dumnezeu despre tine? Uita-te ce parere ai tu despre aproapele tau.

     Care este aproapele tau? Pai, care ar fi omul de care iti place cel mai putin pe lumea asta? Acela este aproapele tau! Si cand vei birui in tine aceasta neplacere, acest disconfort pe care ti-l aduc gandul la el, prezenta lui, atunci vei cunoaste ca Dumnezeu te-a iertat pe tine, pentru ca El Insusi a spus asa.

      Iata cum trebuie sa intelegem cuvintele Sfantului Ioan Scararul si ale altor sfinti, cand spun ca prin dragoste ajungem cel mai repede la despatimire, si ni se iarta cel mai repede pacatele, mai repede decat prin orice nevointa. Si ceea ce altii nu pot dobandi in zeci de ani de asceza- si nu asceza din care ducem noi, ci asceza din aceea despre care citim in Scara Sfantului Ioan, ca erau calugari care nu dormeau in pat de zeci de ani, nu se asezau nici pe scaun, ci se sprijineau doar de perete- un om cu inima iubitoare-spune Sfantul Ioan Scararul- dobandeste intr-un ceas de plans. Asadar, aceasat iubire, o iubire inca nu a celor desavarsiti, ci o iubire a omului care inca se mai lupta cu pacatele sale, pentru ca de vreme ce a cazut in pacat inseamna ca este luptat de patimi si este luptat foarte tare, de vreme ce, intrucat, avand iubire, totusi cade. Inseamna ca este luptat de patimi mai mari decat ale unui om obisnuit. Dar, prin raportare cu dragoste la aproapele nostru- iertand, nejudecand-, capatam si noi degraba usurare sufletelor noastre, tamaduind toata durerea si amaraciunea, stare din care omul poate trece la starea de multumire neincetata pe care o aduce lui Dumnezeu si de doxologie. Pentru ca omul care este chinuit de patimi, de pacate, care este inca ranit cere neincetat mila lui Dumnezeu, iar aceasta este inca o stare de rob. Si doar cel care a simtit asupra sa iertarea si binecuvantarea Lui Dumnezeu- asa cum a simtit-o femeia samarineanca dintr-o data- nu-si mai gaseste locul de bucurie, bucurie duhovniceasca, si proslaveste pe Dumnezeu in inima sa.

      Acesta este drumul, este anevoios, este cu schiopatari, nu este drept, pentru ca Insusi Dumnezeu ni l-a lasat asa, ca sa nu ne fie prea usor, pentru ca dragostea cu osteneala si cu jertfa se dobandeste. Dar nu trebuie sa ne fie strain si nu trebuie sa ne para chiar atat de indepartat, cu toate ca, pana la sfarsitul vietii noastre, trebuie sa ne consideram niste oameni straini de dragoste, niste oameni neputinciosi, niste oameni care inca nu au inceput sa traiasca viata crestina, dragostea crestina.

Dumnezeu sa ne ajute, sa ne povatuiasca cu harul Sau, pentru ca doar prin harul Lui Dumnezeu putem pricepe taina intruparii Lui, Taina Sfintei Treimi, taina prin care Dumnezeu, in Duhul Sfant, lucreaza mantuirea noastra si ne face partasi la bucuria vesnica in care vor petrece toti sfintii impreuna cu Dumnezeu, in veci. Amin.”

fragment preluat din cartea lui Savatie Bastovoi “A ierta inseamna a iubi”, Ed. Cathisma, 2006

Conferinţă - Ieromonah Augustin din Aiud - Sfinţii din Închisori

Conferintă Duhovnicească: L.T.C.O.R.-Tg. Mureș 2010 
Catedrala mică: "Buna Vestire" Tg. Mureș

Conferință - Prof. Dr. Christa Todea-Gross, Metode contraceptive, Armele pruncuciderii

Conferintă Duhovnicească: L.T.C.O.R.-Tg. Mureș 2010 
Catedrala mică: "Buna Vestire" Tg. Mureș 

Conferință - Perspective actuale ale bioeticii - Prof. Dr. Pavel Chirilă

Conferintă Duhovnicească: L.T.C.O.R.-Tg. Mureș 2010 
Catedrala mica: "Buna Vestire" Tg. Mureș