Gânduri de la Maica Siluana Vlad

Pe măsură ce vom fi mai cu Dumnezeu, vom deveni mai noi însine!

Este de mare importanță pentru noi să conștientizăm că părerile sunt „ipoteze” și nu „axiome” și că avem privilegiul, ca ființe raționale, să nu le probăm direct în viață, ci mai întâi în minunatul laborator al minții. Acolo, în cea mai tainică încăpere a „laboratorului”, părerile pot fi supuse probei de foc a rugăciunii și arătării lor lui Dumnezeu și a confruntării cu poruncile Sale. Dacă luăm decizii imediate, pe baza părerilor, ele vor fi lucrarea minții automate, a minții reacționale, roabă emoțiilor și impulsurilor de „supraviețuire”. Această dimensiune a minții are rolul și foloasele ei și de multe ori ne salvează viața biologic vorbind. Dar noi nu suntem doar ființe biologice și, ca urmare, folosirea acestor căi în relațiile noastre ne transformă în ființe necugetătoare în ciuda „deșteptăciunii” și „dreptății” pentru care suntem capabili să ne ucidem între noi. Avem nevoie să devenim conștienți de dimensiunea creatoare a minții noastre, de capacitatea noastră de a fi raționali, lucizi, onești, liberi, respectuoși, conștienți și iubitori. Iar când ajungem, prin cunoaștere de sine să ne dăm seama că nu ne putem folosi această capacitate, devenim capabili să intrăm într-o relație vie cu Dumnezeu, Singurul Care ne dă puterea de care ducem lipsă. Pe măsură ce vom fi mai cu Dumnezeu, vom deveni mai noi înșine! (MS)

Cine este fericit? Omul care crede si lucrează fericirea pe care ne-a dăruit-o Mântuitorul

Cine este fericit? Omul care crede și lucrează fericirea pe care ne-a dăruit-o Mântuitorul și ne-a învățat ce este ea și cum se obține și cum se păstrează în „Predica de pe Munte”! Fericirea de acolo e legată, e cauzată de făgăduințele lui Dumnezeu și de credința nostră în ele, și nu de cele ce ni le-au făcut oamenii... E grea trecerea asta de la logica lumii la cea a lui Hristos. E o adevărată moarte, dar merită să ne chinuim să o facem pentru învierea ce vine prin ea...
Ca să poți înțelege și accepta, ai nevoie ca mai întâi să înțelegi că Dumnezeu nu aruncă în iad pe nimeni. Omul singur alege iadul dacă vrea. Spre exemplu, un copil abuzat, nu va ajunge în iad pentru că n-a putut să-și ierte abuzatorul, ci pentru că a ales ca după aceea, să se abuzeze în continuare pe sine și, apoi, pe alții din jurul său, cu o putere pe care a primit-o de la cel care l-a abuzat pe el! Ca să iasă din acest lanț ucigător, victima are nevoie de Dumnezeu. Are nevoie de mila lui Dumnezeu, de iertarea Lui, de putere de la El ca să ierte ce a pătimit și să lucreze poruncile spre viață și bucurie.
Un creștin este fericit pentru că se știe iubit de Dumnezeu și crede că El lucrează la vindecarea sa, nu pentru că nu mai greșește sau nu mai păcătuiește. Atenția lui nu mai este îndreptată spre sine, ci spre Domnul și cuvintele Lui! Cu ele se va hrăni, de la ele va lua putere, prin ele se va ocroti de cel ce-i sugerează că nu poate să facă poruncile.
Un copil abuzat are nevoie să iasă din „logica ucigașă” a urâtorului de oameni care ne aruncă în „certitudinea” că ne așteaptă iadul și să intre în logica lui Hristos Care spune: „veniți la Mine toți cei osteniți și răniți și abuzați și Eu vă voi odihni, vă voi vindeca și vă voi da puterea să deveniți ca Mine!” Să căutăm la El mângâiere și iubire, orice am, face până ne vindecăm. Să nu facem eforturi de vindecare fără El.
Fă tot ce te învață Biserica, atât cum poți tu, pentru a fi cu El, pentru a-L avea în tine și cu tine, hrănește-te cu El și El va lucra celelalte de care ai nevoie. Iar de nu vei reuși, să nu deznădăjduiești, ci să spui: „Doamne, Tu cunoști inima mea și neputința mea! Ajută-mă cum știi! Fie voia Ta!” (MS) 

Când nu ne place viaţa asa cum o avem acum, înseamnă că nu o trăim corect!

Libertatea noastră este limitată pentru că nu putem alege să fim sau să nu fim, pentru că, am putea alege să nu fim doar când nu suntem încă! Şi cum să facem ceva dacă nu suntem! Iar dacă alegem să refuzăm darul vieţii după ce suntem, alegem să nu mai fim aşa cum vrea să fim Cel Ce ne-a dat fiinţă, şi nu să nu mai fim. Şi în nici un caz să nu fi fost nicicând!
Acest gând este demonic şi ne aduce multă suferinţă!

Viaţa omului este un dar făcut lui la creaţie! Viaţa ta e de atunci, de la facere lui Adam! El, Adam s-a bucurat de viaţa lui şi de frumuseţile raiului până în clipa în care a fost ispitit să devină dumnezeu fără Dumnezeu!

Tu, ca persoană ai venit pe lume la iniţiativa părinţilor tăi, indiferent dacă te-au dorit sau nu, dacă au fost conştienţi sau nu că asta vor! Când s-au îmbrăţişat, viaţa din ei cerea să se dăruiască unui om nou, să fie trăită şi de alt-cineva! Şi Dumnezeu te-a creat pe tine atunci, acolo, din ţărâna vie oferită de părinţii tăi. Tu atunci ai văzut pe Dumnezeu şi ai spus DA vieţii. Tu ai primit atunci următoarele daruri: pe părinţii tăi ca părinţi trupeşti, cu tot ce le aparţine lor, bun şi rău, viaţa, acest mare râu care curge prin noi, fără întrerupere, încă de la început, pe tine însuţi ca persoană, unică şi iubită de Dumnezeu şi pe Dumnezeu ca Tată Ceresc! Atunci ai primit şi darul libertăţii!
Da, libertatea noastră e limitată de faptul că suntem creaţi, că nu suntem dintotdeauna şi nu ne suntem nouă înşine lege, de condiţiile obiective şi subiective ale lumii în care ne naştem, de cei din jurul nostru şi de noi înşine!
Dar darul acesta nu va dispărea niciodată şi se referă numai la a face, numai la calitatea fiinţării şi nu şi la fiinţare! Noi alegem să ne bucurăm de darul vieţii învăţând să-L iubim şi să-L ascultăm pe Dăruitor, sau să nu ne bucurăm de el urmând dorinţelor şi poftelor păcătoase şi ucigătoare ale păcatului. Şansa noastră este să primim Bucuria de a fi de la Însăşi sursa ei! Din cauza împotrivirii şi a sugestiilor făcute de cel viclean şi urâtor de oameni, ni se pare greu! Dar de vom alege Viaţa Care este Domnul, vom alege şi Crucea prin care a venit Învierea şi Bucuria. Da, când nu ne place viaţa aşa cum o avem acum, înseamnă că nu o trăim corect! Să ne schimbăm, să schimbăm modul în care o trăim şi ea, viaţa va fi altfel! Va deveni ce este ea: Darul lui Dumnezeu Cel bun! Dacă o vom trăi aşa cum o moştenim de la lumea aceasta, va fi un blestem. Dacă o înnoim înnoindu-ne mintea şi inima în Domnul, şi ea va fi nouă!
Să ne schimbăm, să o trăim aşa cum ne învaţă Dumnezeu! (MS)